Cutremurul cu magnitudinea 7 a avut loc la aproximativ 17 km în largul coastei Izmirului, vineri, și a fost resimțit până la Atena și Istanbul, potrivit USGS. În urma seismului, mai multe clădiri din Izmir s-au prăbuși. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată oameni îngroziți privind clădirile care cad, în timp ce aceștia fug să se ascundă.
Zeki Soysal este unul dintre supraviețuitorii seismului care a lovit din plin orașul Izmir. Bărbatul le-a mărturisit reporterilor de la CNN că s-a aruncat pe geam cu doar câteva clipe înainte ca clădirea în care se afla să se prăbușească definitiv.
M-am aruncat în ultima secundă, clădirea s-a prăbușit.Mai era o femeie în clădire dar am reușit să o salvăm, a scăpat. Mai e o clădire lângă a noastră, încă încearcă să îi scoată afară”, a mărturisit bărbatul.
Bianca Hîncu, o româncă care stuadiază la o universitate turcă din Denizli, Turcia, a declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că seismul a fost resimțit și în orașul său, situat la mai bine de 200 de kilometri de Izmir.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu a declarat pentru Gândul.ro că seismul din Turcia și Grecia nu va avea niciun fel de repercusiuni în România. Potrivit specialistului, Turcia are o problemă în ceea ce privește construcțiile clădirilor, chiar dacă seismul a fost unul foarte mare.
Seismul s-a produs la 16,5 kilometri distanţă faţă de districtul Seferihisar din Izmir, potrivit Autorităţii de gestionare a dezastrelor şi situaţiilor de urgenţe (AFAD).
Cutremurul a fost resimţit în toate oraşele apropiate, dar şi în cel mai mare oraş al Turciei, Istanbul, aflat la o distanţă de 540 de kilometri spre nord, a anunţat radioteleviziunea publică turcă, TRT.